Orice lucru mărunt – Camelia Bonte

Salut, eu sunt Camelia şi sunt unul dintre voluntarii asociaţiei “Team for Youth Association”. Sincer, deși am crescut şi m-am dezvoltat atât de mult în cadrul acestei asociaţii, niciodată nu voi uita cât de sfioasă am intrat prima dată pe portiţa de la sediu. Am început de la activităţi precum origami, la împărţit cartonaşe în diferite zile speciale pentru a le aminti oamenilor că merită să te bucuri de orice lucru mărunt.

Cel mai greu a fost pentru mine să interacţionez cu voluntarii SEV, deoarece abilităţile mele de comunicare, felul meu timid de a fi de atunci, nu erau în favoarea mea. Pe lângă asta, nivelul meu de engleză nu era atât de ridicat încât să mă simt confortabil când eram nevoită să conversez cu aceştia.

Sunt extrem de mulţumită de experienţa trăită în cadrul acestei organizaţii şi de cât de mult am ajuns să mă dezvolt într-un an şi jumătate cât am activat intens. Vorbesc de dezvoltare, dar nu v-am zis nimic concret. Cum m-am schimbat ? Pentru început am devenit mai deschisă, am învăţat să comunic, să ajut şi să împărtăşesc din puţinele mele cunoştinţe cu ceilalţi, mi s-a dezvoltat nivelul de limbă engleză în cadrul orelor de română cu voluntarii SEV. Pe lângă asta am învaţat cât de important e lucrul în echipă, indiferent de persoana cu care lucrezi. Această lecţie am învaţat-o în cadrul evenimentului “(Re)Descoperă Baia Mare prin Simțuri”, eveniment a căror gazde au fost nevăzătorii, asistați de voluntari locali – de altfel evenimentul meu favorit.

Partea cea mai plăcută a fost faptul că am lucrat cu diferite grupuri sociale: de la copii (în cadrul caselor de tip familial sau tabere de vară), la voluntari străini, la adulţi, persoane în vârstă şi persoane cu dizabilităţi, deoarece am avut de învăţat multe de la ele.

Voluntariatul este o experienţă aparte, ce merită trăită, deoarece te scoate din zona de confort şi este cu atât mai plăcută cu cât peroanele sunt la fel de prietenoase, de deschise şi de săritoare precum sunt cele de la T4UTH.

29 Eseu Cami (2)