Seria a patra de seri interculturale la Muzeul Județean de Artă se apropie de final

Asociația Team for Youth, în parteneriat cu Muzeul Județean de Artă, Centrul Artisitic Baia Mare, a implementat, deja, cea de-a patra serie de prezentări interculturale în atmosfera specială de printre expozițiile de artă de la muzeu. Patru voluntari străini și-au prezentat țările de unde vin, cu accent pe informații ce nu se găsesc la prima căutare pe internet. Solvita din Letonia, Niels din Noua Caledonie, Amal din Maroc și Taha din Tunisia, au vorbit despre elemente ale culturii lor, așa cum le percep și le înțeleg ei, ca tineri locuitori ai țărilor respective.

Seria patru a fost un real succes pentru organizatori, publicul fiind încântat de prestațiile voluntarilor, lucru dovedit și de numărul mare de spectatori prezenți la fiecare întâlnire de luni. Astfel, peste 60 de băimăreni s-au bucurat, săptămânal, de aromele ceaiului marocan, de glumele cu cartofi letonieni, de imagini cu insulele caledoniene sau hotelurile luxoase tunisiene. După ce și-au depășit emoțiile și frica de a vorbi în fața unui public numeros, voluntarii au oferit informații despre istoria, geografia, bucătăria și viața oamenilor din cele 4 țări prezentate.

Ultima seară interculturală din acest calup euro-africano-oceanic este dedicată Spaniei. Natalia și Ana se pregătesc intens pentru a încheia cu succes una dintre cele mai reușite serii de prezentări interculturale. Nu este de ratat seara spaniolă, luni 17 februarie, de la ora 17:00, la Muzeul Județean de Artă, Centrul Artistic Baia Mare.

Urmează, în martie-aprilie, seria cu numărul cinci, una dintre cele mai exotice experiențe de până acum pentru publicul băimărean, cu prezentări ale Kenyei, Braziliei și Mexicului.

Voluntarii prezentatori sunt găzduiți de Team for Youth prin Serviciul European de Voluntariat, programul Tineret în Acțiune, cu suport financiar de la Comisia Europeană.

 seri interculturale la muzeu

 

Toate fotografiile din seria a patra AICI.