- 12 July 2016
- Posted by: Team for Youth Association
- Category: European Solidarity Corps volunteering opportunities
Asociația de tineret IDEA (Agency of Local Development) caută un voluntar român care să se alăture echipei internaționale (Polonia, UK și Republica Cehă) care implementează activități de educație non-formală in centrele de tineret din orașul Alzira. Voluntarii vor organiza, în echipă, activități menite să atragă atenția asupra unor subiecte ca și șomajul în rândul tinerilor, oportunități internaționale, importanța învățării unei a doua limbi, metode de contracepție, etc. Aceștia nu vor înlocui personalul calificat al centrelor (educatori/profesori) și nu vor fi direct responsabili de elevi și studenți.
DETALII DESPRE PROIECT:
- Numele proiectului: EUROPEAN YOUTH IN ALZIRA
- Perioada: 1 octombrie 2016 – 30 iunie 2017 (9 luni)
- Organizația coordonatoare: IDEA
PROFILUL VOLUNTARULUI PE CARE-L CĂUTĂM:
- cetățean român;
- vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani;
- dornic să facă voluntariat într-o asociație non-profit, cu impact local, bazată pe educația tinerilor;
- un nivel de limba engleză minim (cunoașterea limbii spaniole prezintă un avantaj);
- creativitate, spirit de inițiativă, seriozitate, muncă în echipă;
- persoană motivată, care poate urma activitățile planificate într-un orar bine stabilit;
- poate participa la toate activitățile de pe durata proiectului;
- responsabil, capabil să își stabilească obiective pe termen lung și să poată să lucreze cu tinerii din medii sociale diferite și cu nivele de educație variablile.
ACTIVITĂȚILE PROPUSE ÎN PROIECT:
- Organizarea de seminarii și workshop-uri propuse de IDEA;
- Dezvoltarea paginii web a școlii (testimoniale, blogg-ing, etc.);
- Pregătirea de activități extra-curriculare (workshop-uri, dezbateri pe tema cinematografiei);
- Participarea la lecțiile de limbi străine (în special la cele de engleză) pentru a încuraja elevii să învețe o limbă nouă.
Mai multe detalii în INFO PACK
CA VOLUNTAR, BENEFICIEZI DE:
- rambursare costuri de transport dus-întors (la sfârșitul proiectului, în limita a 275 de Euro);
- bani pentru mâncare (180 euro) și bani de buzunar (105 euro) în fiecare lună;
- zile libere în weekenduri și câte 2 zile libere lunar;
- cazare într-un apartament alături de alți voluntari internaționali (camere individuale);
- suport logistic din partea asociației gazdă;
- un coordonator de activități (Jose Manuel Gonzalez Valls);
- un certificat de tip Youthpass care să ateste experiența ta SEV ca o experiență de învățare si dezvoltare a diferitelor competențe;
- șansa de a participa la cursuri online speciale pentru voluntarii SEV;
- asigurare medicală pe toată durata stagiului, prin CIGNA Insurance Plan.
CUM APLICI PENTRU ACEST PROIECT?
Pentru a aplica, trimite un email cu subiectul ”European Youth in Alzira” la adresa remus@t4uth.ro, cu un CV și o scrisoare de motivație în limba engleză. Sau fi creativ și trimite un scurt film prin care să te prezinți pe tine și motivația ta de a participa la acest proiect. Candidatul selectat va fi contactat telefonic și prin email pentru a stabili ultimele detalii (transport, pregătire, suport etc).
TERMEN LIMITĂ PENTRU TRIMITEREA APLICAȚIILOR: 31 AUGUST 2016!