EVS Stories: De ce să fii turist nu e de ajuns – de Oana G.

Privet! Eu sunt Oana, sunt din Valea Jiului, iar după absolvirea liceului am decis să iau o pauză de la sistemul clasic de învăţământ, aşa că am plecat în SEV pentru două luni in Belarus. Am avut mereu un suflet de explorator şi am plecat din ţară cât am putut de des: în vacanţe, schimburi de tineret, training-uri, city-break-uri sau tabere. Însă nu am stat niciodată într-o ţară străină mai mult de 10 zile.

După doar o lună în care am locuit in Minsk, capitala unei ţări despre care nu ştiam aproape nimic, am realizat că viaţa de turist este frumoasă, dar ca să ajung să cunosc şi să înţeleg într-adevăr o altă cultură e nevoie de mai mult decât a face poze lângă cele mai populare atracţii turistice şi a testa restaurantele cele mai scumpe. Într-o vacanţă obişnuită dincolo de graniţă, n-am ajuns niciodată să fac cumpărături săptămânale la piaţa locală, să descopăr toate parcurile din oraş, să experimentez tradiţii locale (belaruşii au un mod foarte inedit de a petrece zilele de naştere) sau să vizitez cele mai drăguţe cafenele (nu doar cele din centrul oraşului) alături de localnici, având discuţii despre deciziile guvernului şi vechimea trenurilor de la metrou. În Minsk am făcut toate aceste lucruri, dar şi multe altele, pe care nu le-aş fi făcut niciodată dacă aş fi stat doar câteva zile aici.

Dacă stau să mă gândesc acum la alte excursii prin străinătate, îmi dau seama că nu ştiu mai nimic despre stilul de viaţă al oamenilor din ţările pe care le-am vizitat şi asta mă întristează, pentru că am învăţat de-a lungul timpului că “oamenii fac locul”, dar eu am văzut doar locurile. Toate lucrurile mărunte pe care le-am observat despre belaruşi au compus în mintea mea definiţia culturii lor şi m-au făcut să fiu mai empatică, mai înţelegătoare cu privire la diferenţele dintre noi ca şi naţiuni. Nu am să listez toate diferenţele dintre România şi Belarus, dar cert este că în această lună am învăţat că există mai multe feluri în care lucrurile pot să funcţioneze, nu doar cel cu care suntem obişnuiţi la noi acasa. De exemplu, lucruri mici precum:

• există un buton la raionul de legume în supermarket care are scopul de a chema o angajată care să-ţi cântărească pungile cu legume    .
• se folosesc jetoane la metrou şi nu exista uşiţe de trecere ca în Bucureşti, dar dacă nu introduci jetonul vor apărea de nicăieri 2 bare în faţa genunchilor tăi. Experienţa este foarte dureroasă.
• 90% din trecerile de pietoni sunt subterane, deci nu există ambuteiaje în trafic.

Mi-au deschis orizonturile şi mi-au demonstrat că societatea funcţionează altfel în ţări diferite şi nu există un sistem corect sau unul greşit, ci doar unul cunoscut şi unul necunoscut. Ştiu că sunt lucruri nesemnificative, dar simt că ştiu atât de multe despre ţara aceasta datorită lor şi trăiesc o experienţă cu totul nouă pentru mine, dar care mă schimbă în foarte multe feluri.

Mesajul meu pentru toţi curioşii exploratori este: să nu se grăbească să bifeze cât mai multe ţări pe hartă în cât mai puţin timp, ci să profite de orice oportunitate ca să se transforme uşor în localnici trăind mai mult in ţările străine, sau măcar să încerce să se amestece mai bine cu localnicii în vacanţele scurte.

Sincer, când ajung acasă nu cred că am să spun cuiva despre muzeele şi clădirile celebre pe care le-am vizitat în Minsk, dar cu siguranţă am să le arat că mi-am facut selfie cu fiecare dintre cele 15 statui cu Lenin din oraş şi am să le gătesc minunatele Draniki (un fel de clatite de cartofi) din Belarus.

Oana G. voluntariază în asociați O.I.P. din Minsk, Belarus, pe un proiect de tip Serviciul European de Voluntariat, pe două luni. Conținutul acestui testimonial nu reflectă opinia oficială a Uniunii Europene. Responsabilitatea pentru informațiile și punctele de vedere exprimate în articol revine în întregime autorului.