EVS Stories: E vorba de fericire – by Roxana G.

Am tot fugit de acest moment, ascunzându-mă după fiecare moment plăcut, după fiecare zâmbet de copil de care am avut posibilitatea să mă bucur mereu, după serile în care Jelsava Team discuta cu entuziasm pregătind noi activități, după munții și văile Slovaciei care mi-au fost mamă și tată.

M-am ascuns mereu, uitând cu desăvârșire de timp și de repezeala cu care trece. Am tot amânat să scriu acest articol despre experiența pe care o trăiesc în estul Slovaciei, unde lucrez cu copii și tineri de etnie Romă într-un centru. Și am întârziat tocmai din această frică paralizantă de a nu pune totul, de a uita momente, de a-mi uita propriile trăiri. Acum însă am prins curaj și am început să scriu. Încă nu știu de unde să încep, încerc să găsesc un punct de sprijin în camera cu iz de Slovacia, pe pereții căreia atârnă operele de artă ale copiilor. Sunt blocată. Dar continui să adaug cuvinte la poveste, căci mă simt inspirată.

Cine sunt?

Oky doky, asta poate fi o întrebare capcană pentru mulți dintre noi mai ales atunci când vine vorba să tragem cu ochiul la propriul nostru eu, ca și cum ne-am privi de undeva din tavan. Roxana (Rosa-María, mulțumiri lui Raúl), absolventă de liceu, iubitoare de voluntariat, hiperactivă, catalogată ’’homeless’’ din când în când, decide într-o bună zi că nu vrea să meargă la facultate imediat, dar vrea să își încerce limitele iar provocarea pe care o găsește perfectă e un proiect EVS. Începe să caute. Nu durează mult îl găsește pe primul. ’’EVS în Slovacia, lucru cu copii și tineri de etnie Romă.’’ Prima ei impresie a fost ’’wow, ok, aplic pentru acest proiect, Doamne ajută să fiu acceptată.’’  Și a așa a fost. Universul a fost suficient de darnic încât la sfârșitul lunii august, după 2 zile de mers cu autocarul, 9 ore așteptat în autogara din Bratislava plus încă alte 6 ore în autobuzul spre orăselul care avea să mă găzduiască pentru 10 luni (acum vor fi 12 de fapt) . Am fost așteptată de doi dintre voluntari, de care m-am îndrăgostit imediat iar în zilele următoare au început să apară și ceilalți.

Organizație: YMCA Revuca

Activitățile sunt diversificate, având: teatru, grădiniță, clubul de jocuri, de dans, de sport, de fete, art-time, tea house, ore de meditații, fotbal, ore de muzică. În plus pe timpul anului școlar mergeam la două școli din apropiere unde aveam lecții de engleză cu elevii. De asemenea, în ceea ce privește limba engleză, lucrăm și cu câțiva voluntari locali.

Sarcinile pe care le-am îndeplinit în centru: leader art-time și grădiniță, ajutor pentru restul activităților, translator slovac-englez, englez-slovac, tăiat fructe și făcut limonadă pentru programul  de prevenție. (asta a fost ceva extra, dar o experiență amuzantă. Îl voi parafraza pe Vale: ’’I tried my best at cutting watermelon’’), în plus pregătirea unor activități speciale precum întreceri sportive, meciuri de fotbal, excurii, carnavale.

Suntem (am fost, de fapt) 6 voluntari: 2 din Germania, 1 din Spania, 1 din Italia, 1 din Portugalia și eu, bineînțeles, din România iar la începutul lunii august ni s-a alăturat o persoană din Anglia). Ceea ce m-a surprins a fost faptul că ne-am înțeles din prima clipă formând o rețea bine întemeiată, o familie în care membrii se susțin reciproc și se ajută (și acoperă) în situații periculoase. Dar ceea ce ne-a adus împreună a fost, înainte de toate, dorința de îmbunătățire, de a arăta o cale diferită pe care copiii o pot lua iar în urma căreia își pot schimba definitiv viața, de a vedea noi orizonturi dincolo de limita orașului în care locuiesc, iar mai apoi dorința de a crea o rețea cât mai cuprinzătoare de voluntari internaționali, de petreceri în orice colț al Slovaciei, de călătorii memorabile și călătorii plictisitoare cu autocarele. Dar am învățat atâtea de la ei, de la ’’cum să fii mai responsabil’’ până la ’’poți să îți îndeplinești orice vis, doar crede suficient de mult.’’

 Zilele (aici) îmi sunt numărate iar cum ceilalți voluntari îmi cunosc slăbiciunea continuă să îmi amintească acest lucru mereu.

E vorba de fericire, care e atât de mare încât explodează. Dar nu se risipește după. E ca lemnul. Îl arzi, se transformă în fum, apoi devine un nor (Știti, ca în povestea lui Hans Christian Andersen) Iar această fericire se întoarce, rapid și cu forțe distrugătoare, atât de puternice încât fac praf toate barierele pe care ți le-ai impus, toate fricile pe care le-ai hrănit poate și o viață întreagă. Vine timpul când toate aceste cărămizi creează un perete atât de impenetrabil, meșteșugit cu iubire, cu putere, cu dorință și cu tot ce reprezintă umanitatea.

În ceea ce mă privește, anul acesta mi-am găsit fericirea aici, în Jelsava. Și iubesc ceea ce fac, iubesc să le văd zâmbetele largi în fiecare zi, alergând înaintea-mi pentru a mă îmbratisa, iubesc să îi ascult povestindu-mi ce fac când nu sunt în centru, iubesc sa îi văd fericiți, acea fericire adevarată, cu care mă hrănesc egoist.

Și e atât de greu. E vorba, de asemenea, despre etape în viață. Imediat va urma alta. Poate mai intensă decât aceasta, poate mai nebună, poate mai captivantă, dar va fi o altă etapă. Momentan mă bucur de aceasta.

Mi-ar plăcea să prind acest sentiment într-un borcan și să îl împart cu voi, să îi simțiți mirosul de ’’exotic’’, să îi auziți susurul și să vedeți – ceea ce veți ști voi mai bine –cum arată o viață în care sunteți împăcați cu voi înșivă. Deoarece asta reprezintă Slovacia pentru mine. Am trăit aici mai mult decât am trăit în 19 ani, am călătorit, am cunoscut, am început. Și văd lumea diferit, mă văd diferit.

E  atât de interesant să mă pot, în sfârșit, observa, să înțeleg cât de frumos poate o ființă umană crește cu ajutorul unui proiect.

Am realizat că sunt o persoană spontană căreia, de cele mai multe ori, nu îi place să facă planuri, ci doar acceptă provocările.  Te-ai trezit vreodată cu sentimentul că ți-e poftă de ceva dulce ? Ei bine, și eu, dar de cele mai multe ori nu e vorba de dulciuri (încerc să le răresc), ci despre planuri mai mult sau mai puțin nebunești. Găsesc un workshop, ‘’Conscious body’’ în Cehia, iau liber 2 zile și folosind hitchhikingul ajung la destinație. Cel mai mult mod de a-ți petrece Paștele? Slovak Paradise, într-un cort, aproape înghețând pe timp de noapte, mâncând sandwich-uri și ciocolată, plimbându-mă câte 11 ore pe zi, dar distrându-mă la maxim. Dintr-o dată simt că vreau să studiez germana, găsesc aplicații, iau notițe, pun zeci de întrebări colegilor germani etc. Cam în acest ritm îmi trăiesc viața.

Pentru că voluntariatul e de povestit.

Pentru a vedea în imagini ceea ce trăiesc à https://www.facebook.com/revucaymca

Čauko Kakaoko