File de jurnal cu rondele de Brazilia

Te-ai gândit vreodată să mergi în Brazilia? Dacă da sau dacă pur și simplu ești curios să afli mai multe despre această țară îndepărtată și exotică, vei avea multe surprize!

Voluntara noastră Cristina, din Arad, s-a hotărât să își ia inima în dinți și să aplice la ”Ride the Wave of EVS”, un proiect SEV în parteneriat cu țări din America Latină și coordonat de partenerii  noștri din Italia. A fost selectată și după perioada de pregătire și un drum lung peste ocean, aveam primul Skype cu ea din camera din Brazilia. Păstrând săptămânal legătura cu ea, am aflat că această țară înseamnă mult mai mult decât fotbal, junglă și plaje aurii. Dar să o lăsăm chiar pe ea să vă povestească o parte din experiența ei ca voluntar internațional.

Cristina Restea, 25:

Sunt aici de mai bine de patru luni. De abia azi am reușit să termin raportul pentru prima jumătate de EVS. Mă tot gândeam la asta de câteva săptămâni, dar nu găseam momentul potrivit, inspirația și dorința de a reuni pasaje din jurnal într-un singur document,  cu plăcere și din suflet.

20 iunie, 2015

Nu știu dacă acesta e un moment potrivit pentru cei care vor citi, dar cu siguranță pentru mine e. Sunt în Brazilia de aproape patru luni deja, e sâmbătă seara, stau sub două pături, cu radiatorul pornit și mâinile înghețate, neobosite de tastat. Am 25 de ani și până acum câteva luni mi se părea INADMISIBIL să stau în casă sâmbătă seara.

Înainte de a porni în această descoperire, o prietenă mi-a spus «Cris, ai să te întorci ZEN din Brazilia!» Nu știu ce se întâmplă cu mine și încerc să nici nu mă gândesc prea mult la asta, dar mă simt foarte bine, atât de bine, încât în orice colț al lumii aș fi în momentul acesta, oricât de frig sau de cald ar fi, eu aș fi la fel, același om, aceleași pretenții de la mine. […] Poate că e pare prea personal pentru un raport EVS în BRAZILIA și ar trebui să trec la partea cu samba, bossa nova, fotbal, carnaval, plajă și soare… Ajung și aici, promit.

Colega mea de cameră, lucru și timp liber… persoana care trebuie să îmi fie prietenă, pentru că altfel am înnebuni amândouă, având în vedere cât de mult timp petrecem împreuna (inevitabil dar și voluntar), a făcut zilele trecute o afirmație foarte adevărată:

22 mai, 2015

… să iei totul de la zero și să fii prezent, aici și acum. Ezitarea este ceva normal! Câți dintre noi am putea spune hotărât, fără nici o ezitare: «Da, vreau să trăiesc și să muncesc timp de șase luni de zile pe un alt continent, unde e iarnă când la noi e vară, unde nu cunosc pe nimeni, unde nu vorbesc nici o boabă din limba țării respective, unde nu am nici un membru al familiei, nici un prieten și nici măcar o cameră doar a mea!»  Trebuie o doză de nebunie și curaj. Desigur, există doar părți bune, de aceea sunt aici! Vreau să subliniez că unii dintre noi nu o să ne simțim niciodată pregătiți pentru o astfel de experiență, dar dacă ne dorim asta cu adevărat, trebuie să încercăm și să ne lăsăm puțin în mâna destinului. De aici mai departe, începe un adevărat proces de descoperire… sau uitare… de sine. Pentru mine este un proces de maturizare și de cunoaștere. E adevărat, nu trebuie să pleci în Brazilia, India sau Australia ca să te descoperi, dar în funcție de felul în care vei trăi, poți influența acest proces.

4 iulie, 2015

De când am ajuns in Guarapuava, un orășel din statul Parana, sudul Braziliei, am un stil de viață foarte liniștit: Lucrez într-un birou situat la marginea orașului, în natură. În fiecare dimineață mă întâmpină minim trei din cei șapte căței care trăiesc acolo. Pe urmă îmi încep ziua cu un ceai: mă duc prin pădure și culeg plantele proaspete din care îmi prepar «elixirul» pentru întreaga zi. De când am ajuns aici nu am răcit nici măcar o dată. Iar sistemul meu imunitar nu îmi era un prieten foarte bun. Consumul excesiv de ceai face minuni!

De când am ajuns aici am descoperit o cultură nouă, de fapt două: cea a indigenilor și cea a brazilienilor din sud si din nord. Cel mai tare m-au impresionat poveștile indigenilor Guarani, despre care nu știam prea multe înainte de a veni aici. La prima întâlnire cu ei, m-am gândit la romii din România și m-am întrebat vinovată: «De ce a trebuit să vin până aici, când am atât de multe astfel de cazuri sociale în țara mea?» Acum am înțeles de ce: pentru că altfel nu aș fi luat inițiativă, pentru că avem nevoie de experiențe noi, care să ne deschidă ochii, să ne facă să înțelegem ce ne sensibilizează, ce ne interesează și ce vrem să schimbăm.

Un alt lucru nou învățat în cadrul acestui proiect este să filmez și să editez video-uri. De asemenea, am avut ocazia de a-mi îmbunătăți tehnica fotografică, exersând cu camerele profesioniste ale asociației Outro Olhar. Cu siguranță când mă voi întoarce acasă, una dintre activitățile din timpul liber va fi un curs foto-video. Brazilia mi-a redeschis apetitul de a învăța mai multe despre arta fotografică și cea video. […]

Mai multe despre descoperirile realizate în timpul EVS-ului meu în Brazilia, în cadrul următoarei întâlniri, când voi povesti despre săptămâna în Rio de Janiero, Cascadele Iguazu, satele indigenilor, Insula Mierii și multe experiențe de neuitat.

Până atunci, câteva lucruri amuzante descoperite în Brazilia:

1. Foarte mulți oameni mai în vârstă de 30 de ani, în mare parte bărbați, poartă aparat dentar.
2. Sarmalele sunt prezente și în cultura gastronomică națională braziliană.
3. La fel și mămăliga. Doar că prăjită în ulei.
4. Există și aici iarnă, mai ales în Guarapuava. Dar nu există sistem de încălzire sau geamuri termopane. Oamenii nu sunt destul de pregătiți pentru temperaturi mai joase de 10 grade. În Guarapuava, în 2013 a nins pentru prima dată în ultimii 50 de ani.
5. În Rio de Janeiro, în lunile de iarnă, temperatura medie e de 24 grade, oceanul numai bun pentru o bălăceală și hipioții sezonieri din Copacabana și Ipanema, împărtășind povești de viață și vânzând tot ce ți-ai putea imagina, cu tehnici de marketing mai dezvoltate decât ale unui agent de vânzări. Nu mi-a venit să cred cât de talentați și creativi sunt toți acești oameni, atât în a vinde cât și în a-și promova arta, pe stradă. Cu totul o altă lume, o lume în care nu poți cataloga oamenii (nu că ar fi normal să facem asta) de nici o culoare, pentru că fiecare are altă poveste și nu ezită deloc  să o împărtășească cu tine. Un oraș în care favelele s-au împrietenit cu casele de lux, arta cu urbanul, muzica cu dansul. Nu puteam să mă rezum la doar două rânduri. De fapt, vroiam să vă spun că deși afară e cald și soarele chiar prietenos, iarna, chiar și în Rio, apusul e la ora 18:00.
6. 90% din oamenii pe care i-am cunoscut (și am călătorit destul de mult până acum) au minim un tatuaj.
7. Multe biserici, multe religii, multă spiritualitate.

         În Guarapuava, există o biserică evanghelică, pe nume JOY, care are ca scop atragerea tinerilor într-un mediu creativ și sportiv: atât de afară și cât și înăuntru, arată ca un club, oamenii nu au nici un dress code, fiecare slujbă e de fapt o întâlnire în care se cântă… și pot să afirm cu mâna pe inimă că în patru luni de zile de când sunt în Guarapuava nu am auzit o sonorizare atât de bună, post rock atât de intens, calitate muzicală și interpretare atât de originală. Pe urmă, am participat la un festival cu trupe rock (metal în special) în subsolul bisericii. Și nu, nu e nici o blasfemie. Pentru că versurile sunt pozitive, deci nu instigă la violență sau gândire negativistă. Tot în subsolul bisericii sunt rampe peste tinerii skateri care doresc să își exerseze talentul la căldură pe timp de iarnă și la răcoare pe timp de vară.  Cireașa de pe tort, pastorul este și el un skater și solist într-o trupă rock. Când l-am cunoscut m-a întrebat dacă nu știu să jonglez, pentru că era în căutare de profesori pentru tinerii interesați să învețe să jongleze. Toate aceste activități sociale, educaționale, artistice și spirituale sunt gratuite. Pentru mine a fost un șoc plăcut să cunosc un astfel de spațiu. M-am dus din curiozitate și mi s-a părut o idee foarte bună pentru a face tinerii să meargă din propria voință, într-un loc în care sunt feriți de tentațiile nocive ale societății. Până la urmă, e un spațiu de socializare, în care nu există influențe negative. De ce nu?

8. Revin la mâncare, bineînțeles! Aici se mănâncă multă fasole neagră cu ciolan, sau urechi de porc, sau bacon sau cârnați, alături de orez și o făină mai specială pe nume farofa.
9. Cachaca lor e țuica noastră. Cu vreo 20 de grade mai puțin.
10. Cel mai bun produs de patiserie: pão de queijo (un fel de mini-chiflă cu cașcaval înăuntru).
11. Cel mai mare dușman al caloriilor și cel mai bun prieten al papilelor gustrative: doce de leite (trăiască laptele condensat!) În Brazilia se face exces de zahăr.
12. Doi morcovi sunt mai scumpi decât un avocado.
13. Oamenii vorbesc despre ei la persoana a III-a plural. De exemplu, dacă vorbesc despre mine și prietenii mei, voi folosi expresia aceasta (în portugheză): Oamenii au fost la un concert ieri.
14. Indigenii sunt cei mai cu vechime de pe aici, vorbesc două limbi și au haine, telefoane, facebook și tradiții. Sperăm să își valorifice și mai mult tradițiile și să nu se lase vrăjiți de ispitele tehnologiei.
15. În triburile de indigeni am mâncat pentru prima dată porumb roșu în jar, mandioca la grătar, un fel de bambus umplut cu mălai, un fel de langoș cu miere, farofa de pinhão și multe alte minunății.

În seara aceasta am descoperit ananasul cu scorțișoară.  Pe data viitoare, cu noi descoperiri culinare, spirituale si profesionale…