Andrei nu știa nimic despre Estonia în momentul în care s-a hotărât să exploreze această țară din postura de voluntar într-un proiect al unui centru de tineret de acolo. Despre experiența lui în Centrul de Tineret Tahe Youth Club, ne povestește chiar el.
Despre Estonia, nu se știe prea multe prin țara noastră. Doar că e prin nordul Europei, într-un grup de țări ale căror nume sau capitale ușor le confundăm și care par să fie acoperite de zăpadă tot timpul.
“Să creștem împreună cu centrul de tineret” s-ar traduce numele proiectului la care particip. În momentul în care am hotărât să-mi trimit candidatura eram, sincer, lipsit de perspectivă. Terminasem facultatea de arhitectură, dadusem niște probe la anumite locuri de muncă, insă fără succes. Știam despre Serviciul European de Voluntariat de ceva vreme și periodic mai trăgeam cu ochiul după anunțuri, cu gândul că oricine ar trebui să meargă ca voluntar într-o altă țară pentru o vreme, pâna la vârsta de 30 de ani, care e limita pentru astfel de proiecte. Mă implicasem în niște proiecte demarate de unele ONG-uri prin care am ajuns să lucrez cu oameni din diverse medii și nu excludeam ideea să fac ceva ce nu are imediată legătură cu pregătirea mea. Am găsit întâmplător anunțul celor de la Team for Youth Association și, în două săptămâni de la aplicație, plecam din Iași spre Estonia, via Baia Mare.
În Estonia, în fiecare oraș și în multe sate, există astfel de centre de tineret, unde tinerii vin după școală și își petrec timpul liber, își fac temele, învață anumite lucruri sau pur și simplu se joacă. Sunt finanțate de autoritățile locale și au angajați cu pregătire în asistență socială sau pedagogie, dar și voluntari străini, cum sunt eu. Mulți dintre copii ajung literalmente să crească venind aproape zilnic în aceste centre, unde se simt ca într-o a doua familie. La centrul în care lucrez în Tartu, există câțiva astfel de tineri care au devenit pe parcursul anilor foarte atașați și care sunt mereu dornici sa dea o mână de ajutor sau să organizeze ei înșiși evenimente, acțiuni, etc. Unii dintre tineri au probleme în familie sau la școală, dar în general majoritatea provin din familii obișnuite.
Nu știam mare lucru despre Estonia înainte să vin aici. Estonienii, în general, au la fel de puține informații despre România. Cred că se pot găsi multe punți de legătură între România și Estonia. Ambele țări au fost în spatele Cortinei de Fier înainte de 1990. Cartiere de blocuri socialiste, garaje înșiruite, fabrici părăsite există în ambele țări. Estonia a făcut parte din URSS, însă a reușit să se miște mult mai repede decât România în a-și dezvolta economia și dintre țările baltice e cea mai avansată. Estonienii se mândresc cu Skype, și cu digitalizarea adiministrației publice. Cărțile lor de identitate arată ca un card bancar și poți vota pe internet. În Estonia dispariția banilor fizici pare un eveniment tangibil. Să plătești o cutie de chibrituri cu cardul bancar nu va ridica sprâncenele nimănui aici. În același timp, în România se vorbește despre venirea Anticristului după adoptarea cardului de sănătate și în continuare se votează pe liste care nu sunt centralizate într-o bază de date, ca la ultimele alegeri prezidențiale (am votat și eu în noiembrie, dar a trebuit să merg în Riga pentru asta).
Iarna nu a fost extrem de geroasă până acum, însă ziua este mai scurtă decât în România și în general nu poți face foarte multe lucruri în aer liber în timpul iernii. Am avut nenorocul ca proiectul meu să se desfășoare doar din Noiembrie până în Martie și asta ar fi poate cel mai mare regret pe care îl am aici, însă în același timp îmi spun mereu că e mai bine să cunoști pe cineva atunci când îi e mai greu, pentru că ajungi să-i cunoști adevăratul caracter.
”Tartu e un oraș mai mic decât Iași, însă nu mai puțin vivace. E un centru universitar renumit și asta-l face un oraș foarte tânăr, cu o anumită forfotă și optimism care nu ar părea caracteristice unei țări aflată mai mereu sub un cer mohorât”
În general lucrez patru zile pe săptămână, din care una într-un centru de tineret aflat la 10km de Tartu. În sarcina mea revin mai mult copii cu vârste până în 14 ani. În fiecare lună stabilim un calendar pentru luna următoare cu activitățile pe care le întreprindem, însă de multe ori îmi vine o idee pe loc și improvizez un joc sau construim ceva din hârtie, bețe sau plastilină. Până acum mi-am creat un repertoriu de activități pe care pot sa le “scot din pălărie” atunci când e nevoie și cred că sunt apreciat pentru spontaneitatea mea. Personal îmi place foarte mult ideea de joc nestructurat, în care regulile se fac pe parcurs. Copiii învață foarte multe lucruri jucându-se și încerc să am mereu în minte anumite scopuri pe care aș vrea să le ating cu activitățile pe care le propun (lucrul în echipă, abilitatea de a mânui anumite unelte, dezvoltarea creativității și imaginației etc).
”Nu am pregătire în domeniul pedagogiei, dar încerc mereu să-mi imaginez ce aș fi vrut să fac eu la vârsta lor”.
La centrele de tineret unde lucrez, aproape toți colegii mei sunt de sex feminin, ceea ce e foarte plăcut. Fiecare voluntar EVS primește un mentor din afara organizației gazdă cu care poate discuta problemele personale și caruia îi poate cere ajutorul atunci când are o problemă. L-am primit pe Siim, un tip foarte de treabă care a fost voluntar în Franța și care joc fotbal în fiecare săptămână sau punem la cale unele drumeții prin pădure, ca să mai contrabalansez viața de zi cu zi printre colege. În afară de asta am foarte buni prieteni printre ceilalți voluntari EVS din Estonia sau prin comunitatea româneasca din Tartu care numără 4-5 oameni. Chiar acum două zile am ținut o prezentare despre România în camera mea de cămin și cred că publicul a apreciat-o.
Există și anumite părți care nu au mers așa cum mi-aș fi dorit. De exemplu au fost niște probleme cu banii de buzunar pe care i-am primit cu întârziere în primele două luni, dar până la urmă s-a rezolvat cu un pic de vorbă bună. Aș fi vrut să lucrez mai mult construind anumite lucruri din lemn, pentru că am multe idei în legătură cu asta. Încă nu am avut șansa să le pun în aplicare, însă mai am două luni în care sunt sigur că o voi face. O altă fantezie de-a mea e să construiesc un perete de cățărat în unul din centrele unde lucrez și sper să o pun în aplicare. Voi avea timp să și călătoresc un pic. De fapt, acum sunt pentru 3 zile în Spania unde am evadat un pic de vremea estoniană. Orice voluntar are dreptul la două zile libere în fiecare lună și voi profita de fiecare dintre ele.
Nu-mi este dor de casă și lucrul cu copiii nu-mi permite să fiu deprimat de vremea de afară. Dacă este să dau un sfat unui viitor voluntar în Estonia, i-aș zice că “dacă te plictisești vreodată, e doar din vina ta!”
Andrei Pripasu, 27