Olivian (Oli, pt. prieteni) din Botoșani a plecat ca voluntar în Polonia după ce a studiat arhitectura la Iași. Olivian a devenit voluntar pentru că avea o fantezie recurentă pe vremea când lucra într-un call-center pentru suport IT în orașul său: să se urce într-un tren oarecare și să plece hai-hui… Olivian a plecat in Polonia ca voluntar și a aflat următoarele:
Să începem cu începutul. Am un prieten care mi-a fost coleg de facultate – datorită lui am ajuns voluntar în Polonia.
Pe la mijlocul lui februarie (2015) stăteam în fața unui calculator și lucram pentru o corporație în Iași să zicem că nu mă simțeam chiar ca un pește în apă să zicem că mi-am trimis aplicația celor de la Team for Youth și mi-am dat demisia.
După vreo 3 zile (și mai puțin) puteam zice și că în două săptămâni plecam în Polonia.
Am vrut să merg în Polonia din două motive:
- nu știam mai nimic despre țara asta și vroiam să aflu;
- unul din puținele lucruri pe care le știam era că au dansatori foarte buni (pentru că, vedeti voi dragii mei, îmi place să dansez).
Zis si făcut.
Acum încep partea cu sfaturile (plictisitor dar asta e).
Mi-am dat seama la un moment dat că într-o călătorie fie ea peste mări și țări sau doar profesională, nu poți să îți iei masuri de precauție în așa fel încât să scapi de orice problemă care ar putea sa se ivească.
După două trenuri care m-au dus de la Timișoara la Budapesta și de la Budapesta la Pardubice (in Cehia, adică) m-am urcat într-un tren care trebuia sa mă ducă la ultima mea destinație – Polonia.
Dar controloarea de bilete părea că a avut parte de o zi grea și mai părea că nici nu vrea zloți (polonezi) așa că undeva relativ aproape de graniță m-a dat jos din tren!
Usti nad Orlici, orașul meu preferat din Cehia… acolo pe la 6 dimineața într-o zi cam răcoroasă de martie am stat câteva ore încercând să îmi schimb leii în bani ca să pot să îmi termin călătoria… dar nu s-a putut.
Așa că, după o scurta vizită la o biserică din orășel am început să mă plimb. Plimbarea m-a adus în o stație de autobuz unde am văzut o hartă.
Mi-am dat seama că eram relativ aproape de destinația mea poloneză. O doamnă drăguță mi-a explicat ce orașe mai am de parcurs până ajung la graniță și am făcut pentru prima data autostopul in afară României.
Vreo 2 ore și 3 mașini mai târziu eram ajuns la destinație. Nu mă simțeam prea obosit așa că am mers direct la treabă.
Nu știu exact cum aș putea descrie “treaba”. Primul lucru pe care l-am văzut (daca nu mă înșeală memoria… încă) a fost un grup de vreo 40 de copii / adolescenți care cântau karaoke pe ”Love me like you do”… și mi-am zis: Ce îi asta? (în capul meu era varianta cenzurabilă în engleză).
Și așa am început… am văzut jocurile, atelierele (workshop pentru iubitorii de engleză) si prezentările interculturale și, partea mea preferata: disco(tecka).
În afară de ultima toate erau în engleză. Dansul nu era în engleză (yey!) așa că am dansat cu copii de 10-11 ani, am dansat cu unii de 14-15 ani și cu adolescenții dar si cu profesorii lor care îi aduceau bucuroși in excursie.
Am auzit minunata muzică poloneză de petrecere numita “discopolo” și parcă-parcă mi-era dor de manele… parcă!
Mâncând aproape în fiecare zi cartofi mi-am dat seama cât de român sunt. Am vizitat câteva școli din Polonia și mi-am dat seama de două lucruri:
- îmi place să lucrez cu copiii;
- profesorii sunt eroi pentru că mie mi se termină răbdarea după câteva zile dar profesorii îi învață/suportă ani și ani la rând.
Mi-am dat seama și de temperamentul poporului… la noi e un pic mai multă gălăgie pe străzi un pic mai multa afecțiune afișată în public și mai e ceva – avem vin.
Polonia e o țară mai rece, nu crește vița de vie aici.
Polonia e o țară în care am avut parte de multe (multe) experiențe. Dar aș vrea să v-o spun pe una în mod particular. Pe la jumătatea lunii martie un grup vesel de fete și băieți polonezi a venit și a petrecut 3 zile educativ-distractive cu mine si cu alți voluntari de peste mări și țări.
Câteva dintre fetele din grup m-au întrebat dacă Nu aș vrea să fac o vizita la școala lor ca să fac prezentări și am plecat aveau un loc liber în autobuz pe care l-am ocupat.
Ajunși la școala lor le-am povestit pățania mea cu venitul în Polonia o bucata cu trenul si o bucata cu autostopul și le-am zis: ”Să știți că dacă în viață aveți probleme puteți să le vedeți ca pe niște oportunități de a face lucruri noi”.
Bonus Side-story:
Peste două săptămâni plecam înapoi în Romania pentru a-mi vedea familia de Paști. Am ajuns cu ceva întârziere la Budapesta și ca atare mi-a plecat trenul.
Era 11 noaptea. Deci am luat-o la pas. Am văzut Dunărea. Am mai mers un pic si după vreo 2 ore cred că m-a cam luat somnul. Am parcat rucsacul la McDonalds și pe la 4 dimineața am plecat spre gară.
Eram cam amețit de somn și am greșit (un pic) direcția după ce am coborât într-un pasaj subteran. Am ajuns iar la Dunăre și mi-am zis… ups!
Așa că am început să întreb “Budapest Keleti… train station?” Și am ajuns în gară. Îmi luasem bilet de cu seară deci eram asigurat. Am văzut un controlor și i-am arătat biletul. Mi-a zis că nu eram în gara în care trebuie așa ca am luat-o la fugă. Și în timp ce alergam prin Budapesta mi-am adus aminte ce le spusesem copiilor la școala poloneză: ”Să știți că dacă în viață aveți probleme puteți să le vedeți ca pe niște oportunități de a face lucruri noi”.
Olivian este tot în Polonia, a ținut în mod special să păstrez formatul acestui testimonial. Pe lângă lucrul cu tinerii de toate vârstele, Oli pictează, desenează, dansează și scrie versuri. Și gătește foarte mult în timpul liber. El este găzduit de asociația Europeskje Forum Mlodziezy în proiectul Euroweek, prin Serviciul European de Voluntariat, finanțat de comisia europeană prin programul Erasmus Plus. Alături de alți voluntari SEV el face parte din marea familie extinsă Team for Youth Association care promovează educația non-formală și voluntariatul peste ”mări și țări”. Alătură-te acestei familii accesând pagina noastră de ”oportunități SEV” .