Pe val în Spania, prin SEV

Marius este un tânăr entuziast, care iubește călătoriile prin Europa, întâlnirile cu prietenii și evenimentele non-formale. Când a auzit de proiectul din Madrid a fost primul care a trimis CV-ul și scrisoarea de motivație și a așteptat cu sufletul la gură rezultatele selecției. În final a fost acceptat, iar mai departe îi dăm cuvântul chiar lui.

Hola! Eu sunt Marius, însă de vreo 5 luni răspund la fel de ușor și la numele de Mario sau Marcus! De ce? Ei bine, cam atâta timp a trecut deja de când îmi petrec viața ca voluntar în Serviciul European de Voluntariat în Alcobendas, Madrid, Spania, iar aceasta presupune că te adaptezi repede la stilul vieții de aici și la felul de a fi al spaniolilor. Asta include chiar și stâlcirea numelui într-un mod telenovelistic, obișnuința de a ieși pe stradă fără să te întrebi de ce, doar pentru că străzile sunt pline de oameni și de viață în general, sau chiar obiceiul de a întârzia oriunde cel puțin 15 minute (aceasta pentru că știi că toți ceilalți vor întârzia).

[image style=”no-style” position=”below” src=”http://www.t4uth.ro/wp-content/uploads/2015/04/Imagina-Marius.jpg”]

EVS in a nutshell. Bagajul târâș, geaca peste, căci e cald, o amintire – două și o plasă Erasmus+ cu mâncare pentru drum – desagă cu merinde, cum ar zice bătrânii.

E Spaniaaa! Așadar e cald, e multă mâncare bună și oameni primitori. E voluntariaaat! Așadar e multă muncă făcută cu drag și ambiție, mult timp liber pe care reînveți să îl trăiești redescoperindu-ți personalitatea și mulți oameni noi și interesanți care, în cazul meu, sunt pe aceeași lungime de ca mine. Sună a genul acela de experiență care îți cam reordonează prioritățile profesionale și aduce un haos suportabil obiceiurilor personale, nu? Dar hai să lăsăm clișeele deoparte.

Într-o încercare neintenționată de a face pe apologetul EVS-ului (European Voluntary Service), o spun așa cum mi-aș spune-o și mie celui de acum un an, ”Du-te și vezi cum e, tinere! Poa’ să se-aleagă praful, sau poate în sfârșit să se șteargă și să realizezi ce vrei cu adevărat să continui să faci trăind această experiență unică în viață (nu de amorul metaforei ieftine, ci al regulilor EVS-ului). Una peste alta, mi-am început activitatea într-un centru de primire al refugiaților coordonat de către Guvernul Spaniol. Evident, puteam alege multe alte proiecte, însă eu l-am ales pe acesta datorită afinității mele pentru tema migrației. Ce fac, cum e? Ei bine, pot spune doar că mă trezesc dimineața și habar nu am ce urmează să fac în ziua respectivă la Centru, însă merg cu un zâmbet tâmp pe față desenat de motivația faptului că știu că orice aș avea de făcut va fi o zi interesantă, cu provocări noi (și vechi), dar care aduc o bulină roșie experienței mele de a face ceva productiv.

[image style=”no-style” position=”below” src=”http://www.t4uth.ro/wp-content/uploads/2015/04/Imagina-Marius-2.jpg”]

E cald, v-am spus. Așa arată centrul Madridului într-o duminică de noiembrie. N-am îndrăznit să strig tare Jose sau Pablo că s-ar fi uitat la mine întrebătoare toată suflarea masculină din piață.

Experiența aceasta mă ajută la nivel profesional prin modul în care îmi permite să relaționez cu oamenii alături de care lucrez, prin felul în care îmi permit să o dau în bară pentru ca a doua oară să rezolv totul de două ori mai bine. Nu e vorba, însă, doar de munca făcută în cadrul proiectului. Aș putea descrie întreaga experiență într-un cuvânt forțând puțin limba română: e ”responsabilizantă”. Na, că inventez și cuvinte noi.

[quote]Întreaga experiență a EVS-ului oferă ceva ce, în lipsă de spațiu pentru pălăvrăgeală, aș numi încredere. Încredere în sine. Încredere că te descurci singur într-o țară străină, că nu arzi cratițele când îți faci a doua oară de mâncare, că știi să îți gestionezi banii, că ești suficient de responsabil încât să ții cont de faptul că a doua zi de dimineață începi lucrul, așa că nu ar mai fi loc pentru a 5-a bere sau sangria.[/quote]

Totu` roz cu buline albe și aurii, nu? Jaja, cum ar scrie spaniolul. Evident, sunt și probleme care te întâmpină ca niște adevărate gazde. Spre exemplu, dacă nu știi din fragedă adolescență cine sunt Salome sau Esmeralda, s-ar putea să ai ceva probleme la început cu limba spaniolă (în cazul meu), sau pur și simplu să întâlnești oameni cu mai mulți pitici la mansardă decât tine, sau să nu te simți foarte confortabil cu atribuțiile pe care le ai în cadrul proiectului. Eu zic că nu merită efortul de a deveni ”drama queen” pentru oricare din ele, întrucât totul este astfel organizat încât oamenii care te coordonează să te ajute cu probelemele de genul acesta, oameni atât din organizația din România, cât și din organizația ce te primește ca voluntar.

Ca să fiu sincer până la capăt, trebuie să pomenesc și de dorul de casă, pentru care sunt mai incapabil să dau o soluție decât aș fi capabil, prin comparație, să ofer una pentru pacea mondială. Hey, dar parcă îți mai trece dorul cu panorame de genul acesta:

[quote]Salutare, toate bune, inspirate și frumoase! Și, cine știe, poate ne zâmbim cu subînțeles unul altuia pe străzile Europei, cu ghiozdanele în spate.[/quote]