Volunteering Stories: O pandemie nu poate opri voluntariatul – by Natalia

Eu sunt Natalia, am 19 ani și vin din București, provin din Oradea, iar toată copilăria mi-am petrecut-o într-un sat de lângă Botoșani. Acum scriu din al doilea cel mai mare oraș din Franța, orașul cu cele mai multe zile însorite din Europa (care, de fapt, are și el zilele lui înnorate), Marseille. (chiar în Pandemie)

Coucou! (neurmat de ”bau”, întrucât, surprinzător, așa se mai salută francezii)

Anul trecut am terminat liceul, iar în loc să continui direct cu universitatea, așa cum prevede sistemul, am ales să profit de oportunitatea de a face voluntariat prin Corpul European de Solidaritate în străinătate. Nu am avut niciodată o simpatie particulară pentru Franța. Din contră, o consideram „luată” deja, întrucât era una din pasiunile fratelui meu când eram mici. Sunt, însă, șase luni petrecute pe acest tărâm mediteranean deja, iar mai mult de atât, acum mă și înscriu la facultate aici.

Adevărul este că din cele câteva programe de voluntariat pe care eu le găsisem, acesta din Marseille era singurul care nu îmi cerea competențe lingvistice în franceză. Aveam un nivel avansat de engleză, iar în ceea ce privește franceza, eram conștientă de nivelul meu începător, în ciuda anilor de studiu din școală. Acum, am oficial nivelul B2 iar asta nu datorită unor cursuri, ci a faptului incredibil că sunt aici, înconjurată de francezi, dar mai mult de atât. Oameni a căror limbă de circulație internațională nu mai este engleza, ci franceza (cei din nordul Africii sau sudul Italiei, spre exemplu).

Aici sunt voluntară într-o super asociație – Hors Pistes, care se ocupă cu promovarea educației non-formale, a interculturalității, organizează schimburi de experiență, stagii de pregătire profesională sau mobilități internaționale.

Lucrez în departamentul de comunicare, unde eu alături de o angajată ne ocupăm de website-ul asociației, de promovarea ofertelor de voluntariat pe social media, de crearea de afișe, iar lista de activități continuă, întrucât totul este foarte flexibil. Perioada asta, alături de alți voluntari, urmăm o formațiune în video-making pentru ca apoi să facem propriul nostru „documentar”.

Acum două luni, am fost în Toulon (un oraș care e tot pe Coasta de Azur), alături de o altă voluntară și o angajată, să povestim unor adolescenți care au renunțat la școală de oportunitățile pe care le au. Acestea sunt câteva din lucrurile care mă bucură și pe care le voi mai face pentru încă șase luni.

Pandemia, în mod evident, a schimbat și limitat multe lucruri, totuși. A forțat lumea aceasta a asociațiilor, care e foarte dinamică, să se adapteze la un nou mod de a fi solidar, de a forma relații, de a susține niște cauze.

O mare parte din activități s-a mutat, desigur, în mediul online. Altele, însă, le-am putut organiza și fizic respectând regulile impuse de guvern. În orice caz, acest an pandemic petrecut ca voluntară mi-a adus mai multe experiențe, mai multe relații de calitate, mai multă cunoaștere și skill-uri decât a făcut-o un an de liceu. Iar Marseille cred că e și cel mai potrivit loc în care ai putea petrece pandemia, întrucât e un oraș de pe malul Mării Mediterane, iar la 30 de minute cu autobuzul ajungi în Munții Calanques.

Cu toate aceste, șocul cultural se resimte, dorul de România ajunge chiar să doară. Ooboseala vine, dar toate sunt momente, iei un pas în spate și conștientizezi cât de valoroasă e, de fapt, o asemenea experiență într-o perioadă care încă limitează atât de mult umanitatea.

Acum pot vorbi cursiv în franceză, am prieteni din Georgia, Grecia, Spania, Anglia, locuiesc cu alte trei fete din Tunisia, Sardinia și Germania într-un apartament cozy pentru care nu plătesc nimic, pot aplica la facultate în Franța, mănânc baghetă autentică cu brânză franțuzească –  toate acestea datorită voluntariatului.

Volunteering has been cool indeed.