- 19 May 2020
- Posted by: Team for Youth Association
- Category: Volunteering Stories

Salut!
Je m’appelle Alexandra Romocea et je viens de la Roumanie. Cam la atât se rezuma pachetul meu de limba franceză acum 4 luni când am sosit în Franța. Timpii morţi de conversație au fost strategic acoperiți de zâmbete aprobatoare și evadări subtile din conversație. Strategii care au avut o viață scurtă, desigur.
Dar înainte de a intra în detaliile misiunii mele, daţi-mi voie să mă prezint. Partea cu numele fiind acoperită, nu-mi rămâne de zis decât că am 25 de ani, vin dintr-o comună din nordul României din Sălaj și singura mea sursă de informație legată de Franța a fost Parisul care se întâmplă să fie unul din orașele mele preferate.
Limbile străine au reprezentat mereu un interes major pentru mine și mi-am propus să le stăpânesc pe toate. Singurul inel lipsă din acest lanţ romanic era limba franceză. Iată motivul principal pentru care într-o vineri dupămasă de noiembrie, cu o zi înainte de a se închide aplicațiile, mi-am trimis ‘candidatura’ pentru un proiect pe care l-am ochit cu o lună înainte și care se desfășura în Nisa, sudul Franței. Fast forward cinci luni și ajungem la momentul actual. Greieri.
Deși probabil pare un scop pur tehnic, acesta de a învăța limba, există și o componentă emoțională în ecuație.
În anul 2015 am avut plăcerea de a participa la un festival independent de arte numit “Temps d’images” din Cluj-Napoca. Limba în care se desfășura acest festival era, desigur, limba franceză. În cadrul festivalului am cunoscut diverși artiști de origine franceză precum și perspectiva lor asupra artei și asupra vieții. Am rămas profund impresionată de cele aflate și mi-am promis că într-o bună zi am să explorez mai în profunzime această cultură a tuturor posibilităților. Mai mult, prin prisma filosofiei franțuzești, găseam în limba franceză o muzicalitate aparte care îmi amintea de clinchetul bucăților de sticlă în bătaia lină a vântului. Zis și făcut.
Proiectul din care fac parte este găzduit de o firmă de educație non-formala numită Francophonia. Misiunea lor este de a promova limba, cultura și perspectiva franceză atât elevilor cursanți cât și profesorilor de limba franceză din toată lumea. Deviza lor tradusă în limba noastră ar suna cam așa: ”învățam de la toți și cunoaștem împreună!”.
În această misiune fac echipă cu Christine care vine din Grecia.
Săptămâna de săptămâna grupuri de câte 10-30 de persoane ajungeau în Nisa pentru a gusta din viața a la Française iar rolul nostru era acela de a-i întâmpina la sosirea lor și de a-i însoți în anumite vizite de-a lungul Coastei de Azur.
Punctul culminant al fiecărui sejur era mereu seara interculturală care era organizată săptămânal, cu câteva zile înainte de finalul formării. Fiecare țară avea ocazia de a-și împărtăși minunile naționale cu noi prin intermediul unei prezentări în “fața clasei”. Serile interculturale au fost perferatele mele pentru ca erau încărcate de emoție și de bucuria participaților de a vorbi despre nații diferite într-o limbă comună, limba franceză.
Fiecare seară interculturală se termina cu un bufet deschis alcătuit din gustări franţuzești (majoritatea sub formă de brânză, desigur) presărate cu produse tradiționale fiecare țară care era prezentă acolo.
O altă componentă interculturală importantă a fost integrarea în grupul de voluntari din regiunea Provence-Alpes Côte d’Azur în cadrul unui seminar ținut în Marseille. A fost o reală plăcere să împart casa cu alte opt nații și să aud 5 limbi diferite zi de zi timp se o săptămână. Grupul voluntarilor Erasmus este alcătuit din tineri poligloți vivace cu dor de ducă cu care am descoperit că am multe în comun.
În prima săptămână de proiect am avut ocazia de a asista la o săptămână de formare destinată elevilor și experiența a fost unică. Am rămas profund impresionată de devotamentul, creativitatea și abordarea profesorului care și-a adaptat metoda de predare făcând o medie din interesele participanților la curs. Datorită acelei săptămâni am început să dezvolt speranța că poate, într-o bună zi, această limbă alambicată se va lipi și de mine.
Proiectul necesită un nivel B1 (cel puțin) de limba Franceză întrucât publicul cu care intram in contact era vorbitor de limba franceză.
Țin să menționez că în procesul învățării limbii Franceze, am conștientizat cât de tare apreciez limba engleză. Fiecare vorbitor de engleză era de neprețuit. Fiecare conversație în engleză era ca o gură de aer proaspăt.
Dată fiind importanța stăpânirii limbii franceze pentru buna funcționare a proiectului, în următoarea lună am urmat un curs intensiv de limba franceză la o școală parteneră. Acea lună a fost una highlight-ul șederii mele aici. Cursanții se schimbau săptămânal și veneau din toată lumea. Am cunoscut mulți elvețieni, englezi, ruși, austrieci, americani șam. Clasele nu aveau limită de vârstă așa că uneori aveam colegi de peste 50 de ani. Spre surprinderea mea, diferența (enormă în unele cazuri) de vârstă nu s-a resimțit. Profesorii au reușit să ne integreze pe fiecare în parte și să dezamorseze orice urmă de jenă sau stigmă chiar și atunci când subiectele de discuție erau tabu. Exercițiile pe care le făceam erau practice și discuțiile din cadrul cursurilor vizau teme cotidiene la care toți simțeam că putem contribui.
Am învățat nu doar regulile gramaticale ale limbii franceze care se rezumă la exceptii de la excepții de la….n+1 excepții. Am învățat foarte mult despre cultura, mentalitatea și istoria lor. Orele erau extrem de dinamice și interactive. Învățam râzând.
Am mai învățat multe despre limba mea, limba română. M-a uimit cât de multe cuvinte avem în comun cu limba Franceză și așadar cât de bogat vocabular al limbii franceze avem fără să știm. Datorită acestei incredibile școli, am început să ne integrăm social in contextul Nisei. Am început să ne împrietenim atât cu profesorii cât și cu colegii noștri și viața ne zâmbea.
Verbele sunt la trecut și nu la prezentul continuu pentru că momentan totul e înghețat și amintirile din acea perioadă parcă sunt suspendate într-un timp neprecizat. Prietenii noștri de la școală s-au întors în țările lor, biroul nostru e de asemenea închis și orașul abia acum (mijloc de mai 2020) se dezamorțește confuz după două luni de hibernare. Toate zilele au fost legate într-un continuu haotic fără final.
Visam să cunosc Nisa gradual, în toate-i fazele și cu toate mofturile. De la liniștea iernii mediteraneene până la frenezia zilelor de vară și la supermarketurile în care abia te poți deplasa din cauza oamenilor cu labe de scafandru și costume de baie alunecând pe podeaua rece. Nu știu dacă am să pot verifica imaginea asta vreodată. Parcă toată promisiunea misiunii a fost furată deodată și în locul ei a rămas un gol pe care îl mai umpleam câteodată cu amintiri din alte călătorii și stagnam.
În ciuda tuturor eforturilor de a-mi însuși limba, am început șa vorbesc fără jenă și fără să îmi acord 5 minute în prealabil pentru a-mi gasi cuvintele, abia după o lună în care nu am mai încercat deloc să vorbesc. A fost greu și frustrant. Îndrăznesc să spun ca regulile gramaticale și complexitatea limbii reflectă multe caracteristici culturale și psihologice ale acestei nații care încă mă găzduiește.
Limba Franceză nu mi se mai pare la fel de poetică, în loc de clinchetul duios se aude acum sunetul unei sticle care se sparge, ca în filme atunci când un secret bine păstrat iese la iveală.
Cu toate astea mă bucură enorm faptul că am avut și am în continuare ocazia de a-mi ‘sparge’ anumite mituri personale.
Viața e un Discovery Channel personalizat, n’est pas ?
Alexandra