Bine ai (re)venit! – Solvita Fridrihsone

Cine este cel mai recent membru al echipei Team for Youth Association? Dacă nu ați auzit, avem o nouă colegă, responsabilă cu coordonarea voluntarilor internaționali. Este și ea, de altfel, o fostă voluntară găzduită prin serviciul european de voluntariat (Bystrzycza Klodzka, Polonia și în Baia Mare). O cheamă Solvita, are 22 de ani, este din Riga, Letonia, îi place muzica folk, iubește copiii, face felicitări cu broderii. Are o tonă de experiență în lucrul cu tinerii și copiii. Mai multe, o las pe ea să vă spună:

Mi-am început activitatea în cadrul Serviciul European de Voluntariat fără să îmi pot imagina cât de mult mă va ajuta acest lucru în viitor. Desigur, am știut că făcând voluntariat timp de nouă luni de zile, acest lucru va avea niște consecințe, în sensul bun al cuvântului. Eram nerăbdătoare, poate, să văd de ce sunt capabilă, care ar putea fi direcția procesului meu educațional și așa mai departe.

”Puteți să îi spuneți miracol sau coincidență, dar mi s-a dat șansa să fac parte din echipa Team for Youth Association.” 

Am luat parte la activitățile organizate de asociația mea gazdă, Team for Youth în care am învățat lucruri care ar putea părea prostești dar pe care eu le consider folositoare, interesante și interactive cum am și vrut să se întâmple. Nu râdeți, dar sunt o persoană care este fericită atunci când învață cum să ”încolăcească” baloane, să jongleze sau să meargă pe slackline. Aceasta poate fi o parte nemaipomenită din procesul de dezvoltarea personală.

Dar în scurt timp, planurile personale mi-au fost date peste cap. Cum? M-am îndrăgostit și lucrurile s-au schimbat. Timpul trecea foarte repede, așa că în a doua parte a proiectului meu SEV a trebuit să iau câteva decizii: ce să fac, cum să  fac, etc.

Dar știți ceva? Puteți să îi spuneți un miracol sau o coincidență, dar mi s-a dat șansa să fac parte din echipa Team for Youth Association. Asta a jucat un rol crucial în luarea deciziei finale. A fost încurajator. Am știut că voi avea un loc căruia să-i aparțin și că voi face lucruri pe care le consider interesante la locul de muncă.  Dar cel mai important, voi fi alături de prietenii mei și de persoanele pe care am început să le îndrăgesc.

Așadar, după 10 luni de la începerea stagiului meu SEV, iată-mă, revenită în Baia Mare.  Oficial, acum fac parte din Team for Youth.