Bucură-te de vară prin voluntariat – Cristian Paska

El e Cristi, voluntarul nostru, care ne ajută din ce în ce mai mult. Dacă nu ați avut șansa să îl cunoașteți (deși vă recomand să o faceți cât mai repede) puteți citi mai jos câte ceva despre el și despre activitățile lui la asociația noastră. Suntem siguri că veți avea ceva de învățat din articol.

Sunt Cristian Pașka, elev al Colegiului Național “Gheorghe Șincai” Baia Mare la profilul matematică-informatică intensiv engleză. Din toamnă voi fi în clasa a 11-a. Sunt o fire sociabilă, ambițioasă și perseverentă. Sunt din fire perfecționist și îmi place să dau mereu tot ce e mai bun din mine. De asemenea sunt un idealist, un visător la o societate mai bună, open-minded,  lipsită de prejudecăți, în care fiecare e respectat pentru ceea ce face și încurajat să o și facă.

Pentru dezvoltarea mea personală cât și pentru a cunoaște noi oameni, noi medii și noi provocări, acum doi ani m-am decis sa mă dedic voluntariatului. Până să ajung să fiu membru la Team for Youth, am mai fost implicat în două asociații de tineret însă nu am simțit că fac ceea ce îmi place.  Vara trecută m-am decis să mă alătur echipei. Pot spune că aici e locul perfect pentru mine, fac ceea ce îmi place cu mult drag și mă simt apreciat pentru implicarea mea, ceva ce nu întâlnisem până să ajung aici. Pot spune că Team for Youth îmi este ca o familie, în care până și “șefii” îmi sunt niște prieteni cu care pot să discut deschis despre orice. Aici am ajuns să cunosc niște persoane care mi-au devenit extrem de dragi mie, atât voluntari locali cât și din alte țări. Multora dintre ei, care și-au terminat proiectele, le duc dorul și îmi amintesc cu drag de activitățile pe care le-am avut împreună.

”Am întâlnit deseori persoane care m-au întrebat cu cât sunt plătit sau ce fel de beneficii am din voluntariat.”

Cum spuneam, m-am alăturat echipei acum un an, primele mele activități fiind la Centrul Romanii. În Octombrie am făcut parte din Carnavalul de Nonformal, o săptămână specială pentru Baia Mare, în care orașul a fost împânzit de voluntarii noștri. Eu am făcut parte din ”Carnavalul Stradal” și din ”Invisible Theatre” care pot spune că a fost cea mai frumoasă amintire a mea, ca voluntar. În cadrul acestuia a trebuit să-mi înving teama de a juca un rol, unul negativ în special, mai ales că locația în care îl jucam era una publică iar oamenii care ne urmăreau nu știau că privesc de fapt o scenetă, ci credeau că asistă la un conflict real. De 1 Decembrie am realizat un mic proiect personal în care am asistat la ceremonia de comemorare a persoanelor care și-au dat viața pentru ca Romania să fie ceea ce știm noi că este în ziua de azi. Prin iarnă am experimentat cum e să fii profesor deoarece, am predat limba română având ca limbă intermediară engleza unor voluntari din Polonia și  Turcia. Anul nou mi-a adus și primul meu contract de voluntariat, pentru care am candidat pentru a ocupa un post.  Am început să îi cunosc mai bine pe voluntarii străini cu care am avut diferite activități, am fost ghid pentru câteva ore pentru fiecare voluntar străin care a venit, am participat la Delivering Life-ul de Dragobete și cel în cinstea pompierilor din data de 7 Mai.

”Răsplata pentru mine este câteodată un “mulțumesc” cu accent turcesc, un zâmbet al unui copil rrom sau o laudă din partea șefilor. Nu trebuie să aștepți mereu ceva în schimbul a ceea ce oferi, pentru că răsplata va veni odată cu trecerea timpului.”

Odată ce a sosit vara și timpul mi-a permis mai multe, am preluat mai multe atribuții.  Am ajutat la organizarea cursului de portugheză și a celui de dansuri latine pentru care am creat și afișele de promovare.  Predau din nou limba română unei voluntare din Kenya și limba engleza unui voluntar din Turcia. Recent mi s-a acordat și privilegiul de a mă implica în proiectul “What song are you listening to?”, o idee care mie mi-a plăcut extrem de mult, de când am văzut-o pusă în practică anul trecut. Zilnic, pot spune că petrec câte 2-3 ore la birou, discutând cu voluntarii si ajutându-i. Au fost zile în care am petrecut și câte 6 ore, însă cu mult drag.

10551985_744184318956285_825467176_n

În Romania contemporană, oamenii încă nu cunosc ce înseamnă voluntariatul. Am întâlnit deseori persoane care m-au întrebat cu cât sunt plătit sau ce fel de beneficii am din voluntariat. Oamenii încă nu sunt suficient de receptivi și așteaptă mereu o răsplată pentru acțiunile lor, dar răsplata pentru mine este câteodată un “mulțumesc” cu accent turcesc, un zâmbet al unui copil rrom sau o laudă din partea șefilor. Nu trebuie să aștepți mereu ceva în schimbul a ceea ce oferi, pentru că răsplata va veni odată cu trecerea timpului. Orice ai face, voluntariatul te dezvoltă din toate punctele de vedere!

10529492_744184252289625_324680719_n