- 30 April 2014
- Posted by: Team For Youth Association
- Category: Centru de voluntariat, Fără categorie
Team for Youth – o experiență de neuitat!
Pentru cei care încă nu mă cunosc, numele meu este Ioana Iuga și sunt voluntară la Team for Youth din toamna lui 2013. Ce caut eu aici? Asta e o întrebare bună. Caut să mă autodepășesc, să ajut și să cunosc. Că locul meu este aici am aflat încă de la început. Am încercat să mă implic cât mai mult și am luat parte la diferite activități, iar din fiecare am avut ceva de câștigat. Am întâlnit persoane minunate cărora și eu, la rândul meu, am avut câte ceva de oferit.
Când mă gândesc la Team for Youth, mă gândesc la DeliveringLife, la voluntarii străini pe care i-am intâlnit până acum și care și-au pus amprenta asupra mea, dar și la cei care o sa vină, fiecare cu povestea lui. Până acum am participat la două activități DeliveringLife: prima, cea de Dragobete, prin care am reușit să aducem un zâmbet pe fețele oamenilor de rând și cea de-a doua, de opt martie, prin care femeile au transmis un mesaj de recunoștință bărbaților speciali din viața lor.
De departe experiența pe care nu o voi uita niciodată este cea de la Centrul Comunitar Romanii, alături de Isa, un voluntar din Turcia. M-am oferit să merg cu el pentru o zi și am sfârșit prin a merge de două ori pe săptămână, timp de aproape două luni. Acești copii minunați de la centru m-au încărcat cu energie de fiecare data. Au fost deschiși către activități și s-au înțeles bine cu Isa. Am putut să lucrez foarte bine cu el, fiind o persoană cu multă imaginație.
I-am învățat pe copii să facă animăluțe din baloane, măști și moriști din hârtie, am dansat, ne-am jucat și ne-am uitat la filme, apropiindu-ne ușor. Am învătat multe și eu de la ei, pentru că fiecare are povestea lui. M-a impresionat mult iubirea și grija pe care le-o poartă fraților lor, dar și implicarea celor care lucrează acolo.
Chiar dacă Isa s-a întors în țara lui, eu îmi doresc să continui activitatea de aici, dar și celelalte activități din cadrul Team for Youth. Sunt niște oameni minunați, o adevarată familie, din care sunt mândră că fac parte și eu. Atmosfera este una primitoare și mă bucur că am ajuns să îi cunosc mai bine, atât pe voluntarii români, cât și pe cei străini.