Voluntariat în Kenya: YOUTH VOLUNTEERS FOR COMMUNITY DEVELOPMENT

Căutăm un voluntar pentru un proiect în Kenya! Voluntarul va fi implicat în proiectul REACH, cu o durată totală de 3 luni (din 25/04/22 până în 25/7/22) timp în care va lucra cu copiii și tinerii unui centru educațional din comunitatea locală, cu vârste cuprinse între 5 și 17 ani. Pregătește-te pentru experiența vieții și fă o schimbare!

Youth Volunteers for Community Development (YOVCOD Kenya) este un ONG fondat în 2014 de localnici pentru a permite altor tineri, locali sau internaționali, să facă voluntariat în comunități din întreaga lume. Asociația colaborează în special cu centre de învățământ, case de copii, orfelinate, muzee și instituții de cultură locale.

ONG-ul își propune să faciliteze interacțiunea dintre diferite culturi pentru a putea schimba mediul local și a contribui la dezvoltarea voluntariatului în comunitatatea locală. Misiunea sa este de a încuraja, susține și sprijini tinerii voluntari prin programe și evenimente care încurajează dezvoltarea unor viitori lideri de tineret.

DESCRIEREA ACTIVITĂȚII:

Voluntarul va colabora cu ONG-ul YOVCOD Kenya pentru ca să:

  1. lucreze ca profesor-asistent în școlile primare și gimnaziale locale,
  2. implementeze activități educaționale/recreative într-un centru de copii cu tineri între 5 și 17 ani,
  3. activeze ca personal de sprijin în organizația gazdă.

Locația activităților este în orașul kenian Ngong, 20 de km de capitala Nairobi. 

CAZARE, MÂNCARE ȘI TRANSPORT:

  • Voluntarul va fi găzduit de o familie locală aleasă și pregătită de organizația gazdă, care va asigura cazare și mâncare.
  • Fiecare voluntar va fi preluat de la aeroportul Jomo Kenyatta International din Nairobi și va fi adus la locul pentru întâlnirea de la sosire.
  • Pentru transportul din RO și până în Kenya (Nairobi) se acordă o rambursare de până la 820E, prin program, pe baza de bilete de călătorie, boarding pass-uri și facturi.
  • Voluntarul primeste bani de buzunar – 3E/zi – prin program.
  • Costurile de viză, deplasare și traducere pentru viză,  precum și costuri legate de teste COVID (costuri excepționale) se decontează până în limita de 150E, prin program, pe baza de facturi, dovezi ale plății. Viza de proiect va putea fi doar ”viză de turist pentru 90 de zile”.
  • Cazarea, masa, deplasările locale în scop de proiect și materialele pentru activități sunt și ele acoperite, prin program.

Voluntarul va avea, de asemenea, timp liber pentru a se bucura în acțiuni întreprinse singur sau împreună cu asociația gazdă și ceilalți voluntari. 

PROFILUL PARTICIPANTULUI

Organizația acceptă voluntari cu următoarele cerințe:

  1. Voluntarului i se cere să fie responsabil și să respecte organizația de găzduire și de trimitere.
  2. Voluntarul trebuie să poată comunica în limba engleză pentru a interacționa cu asociația gazdă și comunitatea locală.
  3. Voluntarul trebuie să fie capabil și dispus să lucreze cu tineri cu vârste cuprinse între 5 și 17 ani provenind din comunitatea locală. Sunt favorizați voluntarii cu abilități de predare și educație și cei motivați să lucreze cu tineri cu diverse dificultăți într-un centru de educație local.
  4. Voluntarul trebuie să fie pregătit mental și fizic să experimenteze și să petreacă 3 luni într-o cultură (foarte) diferită.
  5. Pentru acest proiect T4UTH acceptă doar participanți cu naționalitate Română, cu vârsta cuprinsă între 18-30 de ani, capabili să călătorească.

VACCINURI / CERINȚE EXTRA:

  1. Vaccin covid / certificat verde necesar + dovada vaccinării.
  2. Vaccin împotriva febrei galbene (yellow fever) file (cnscbt.ro)
  3. Vaccin antihepatită și antitetanos – recomandate, dar nu obligatorii.
  4. Este recomandat achiziționarea de către voluntar de medicamente antimalariene Malaria – Antimalariene – Medic Info.
  5. Asigurare de sănătate integrală și/sau de călătorie.

Acestea nu sunt rambursabile prin proiect!

CUM APLICI PENTRU ACEST PROIECT:

Pentru a aplica pentru acest proiect, trimite-ne un email la remus@t4uth.ro însoțit de CV-ul și motivația pentru care dorești să participi la acest proiect. Acestea trebuie să fie în engleză. În caz de selecție în această fază, voluntarul va fi contactat de un reprezentant din cadrul Asociației Team for Youth pentru un interviu zoom. Selecția finală va fi realizată de un membru al asociației YOVCOD. Orice cheltuială sau decizie trebuie luată doar în caz de selecție și semnare a contractului cu organizațiea gazdă.

TERMENUL de aplicare este până pe 11 februarie 2022!

Proiectul de față este una dintre activitățile de voluntariat din cadrul proiectului REACH.
Proiectul REACH este despre cooperare, dezvoltare și abilitarea tinerilor. Scopul principal este de a promova abilitarea tinerilor prin oportunități de voluntariat și exemple de antreprenoriat social în Africa. Pentru organizatiori, este important să inspire tinerii să devină antreprenori și să aibă un control asupra parcursului lor profesional. În același timp, REACH își propune să sprijine dezvoltarea activității pentru tineret pe alte continente. Team for Youth cooperează în acest proiect împreună cu parteneri din Uganda, Kenya, Spania, Republica Slovacă, Macedonia de Nord și Republica Cehă. Acest proiect a fost co-finanțar de programul Erasmus+.


1 Comment

  • 🎁 Congratulations I don’t need to tell you how important it is to optimize every step in your SEO pipeline. But unfortunately, it’s nearly impossible to cut out time or money when it comes to getting good content.At least that’s what I thought until I came across Article Forge…Built by a team of AI researchers from MIT, Carnegie Mellon, Harvard, Article Forge is an artificial intelligence (AI) powered content writer that uses deep learning models to write entire articles about any topic in less than 60 seconds. Their team trained AI models on millions of articles to teach Article Forge how to draw connections between topics so that each article it writes is relevant, interesting and useful.All their hard work means you just enter a few keywords and Article Forge will write a complete article from scratch making sure every thought flows naturally into the next, resulting in readable, high quality, and unique content. Put simply, this is a secret weapon for anyone who needs content.I get how impossible that sounds so you need to see how Article Forge writes a complete article in less than 60 seconds! https://stanford.io/3G7Hfmp 🎁

Comments are closed.