Ei sunt pur şi simplu a doua mea familie – Mara Mociran

În 16 August am avut un an de când sunt voluntară la Team for Youth Association. Nu regret nici măcar o secundă petrecută aici. Am venit aici cu o grămadă de întrebări: Ce voi face acolo? Cum e lumea acolo? Oare nu o sa mă plictisesc? Oare o sa mă integrez? Trebuie să vă spun că în foarte scurt timp am aflat răspunsurile la toate aceste întrebări.

[divider]

Salut, sunt Mara, am 16 ani şi sunt elevă in clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Baia Mare.

Prima mea activitate a fost să predau ore de limba română, unde am încercat să însușesc limba română voluntarilor turci pe termen scurt. Am continuat să merg la Centrul Comunitar Romanii împreună cu voluntarii internaționali, unde aveam o mulţime de activităţi cu copii de etnie rromă de acolo, după care am participat la proiectele de tipul Delivering Life, unde incercam să aducem un zâmbet pe chipurile oamenilor din oraşul nostru. Trebuie să vă spun că pe lângă multă muncă au fost și multe momente amuzante. Din cauza liceului, timpul nu mi-a permis sa merg atât de des la activităţile asociaţiei, dar în timpul verii am fost aici aproape zilnic, ocupată cu predarea limbii române unui număr de 5 voluntari din Turcia, cu care am fost și la Centrul Comunitar Romanii.

[image style=”no-style” position=”below” width=”555″ src=”https://www.t4uth.ro/wp-content/uploads/2014/09/mara-la-team-for-youth-baia-mare.jpg”]

Cum e lumea aici? Ei sunt pur şi simplu a doua mea familie. Sunt haioşi, nebuni, plini de idei creative, plini de viaţă şi, ce contează cel mai mult, sunt voluntari! Team for Youth este a doua mea casă. Când vin aici, nu mă plictisesc niciodată pentru că mereu am cu cine să interacționez, să discut şi mai ales să râd şi să glumesc!

Ce inseamnă pentru mine voluntariatul? Nu este un răspuns foarte greu. Voluntariatul este totul pentru mine! Voluntariatul înseamnă să acorzi timp, energie, abilităţile tale, dar mai ales un zâmbet unor oameni sau unor activităţi, fără a avea aşteptări materiale.

Dacă mi-am facut prieteni? Cu siguranță! Mi-am făcut şi prieteni şi, cu fiecare zi care trecea, întăream aceste prietenii cu zâmbete, râsete și muncă în echipă.

Nu aş renunta niciodată la ceea ce fac acum şi ceea ce se numeşte voluntariat. Ştiu şi simt că face parte din mine şi, mai ales, ce e cel mai important, mă face fericită şi mulţumită de la o zi la alta şi de la o realizare la alta! Iubesc ceea ce fac, iubesc voluntariatul, iubesc „familia” de la Team for Youth şi toate nebuniile de care am avut parte alături de ei!