Povești din voluntariat: ”Drumul către o nouă EU” by Ioana

Bine v-am găsit! Eu sunt Ioana, am 26 de ani și sunt psiholog. Am terminat facultatea în 2023, iar de atunci profesez ca psihoterapeut și consilier școlar. Am apreciat dintotdeauna mediul academic și sunt recunoscătoare pentru tot ce mi-a oferit, însă, de la un timp, simțeam nevoia să schimb puțin paradigma și să am parte de un alt tip se experiență de învățare. Așa am decis, în august 2025, sa aplic la un proiect European Solidarity Corps în Genova, Italia.

Așa că iată-mă, deja de 3 luni și jumătate, în Liguria. În acest răstimp, am simțit că am trăit deja încă o viață. Am cunoscut probabil sute de persoane noi, din toate colțurile lumii. Am încercat nenumărate feluri de mâncare (fiecărei zile fiindu-i nelipsită Sfânta foccacia, specifică regiunii).

 

Am făcut drumeții, city break-uri și escapade la plajă alături de oamenii minunați pe care mă bucur că îi pot numi acum prieteni. Am învățat să văd dincolo de stereotipuri și, odată cu asta, să văd lumea prin zeci de lentile diferite. Iar asta mă aduce la punctul principal, voluntariatul propriu-zis.

În cadrul experienței mele ESC, fac voluntariat în cadrul unui afterschool, unde am ocazia să interacționez cu copii între 5-14 ani. Sunt copii veniți din toate colțurile lumii, care învață, zi de zi, să vadă Genova drept noul „acasă”.

Iar eu mă bucur că pot contribui la parcursul lor, prin activități precum ateliere de arte plastice, de gătit, jocuri de echipă, sporturi, sau chiar printr-un simplu zâmbet sau o vorbă bună. Iar cu fiecare schimb de replici, simt că primesc din partea lor cel puțin la fel de mult cât ofer.

Sunt abia la jumătatea acestei experiențe și abia aștept să văd ce mi-au pregătit următoarele 3 luni. Genova, îți mulțumesc!

 



Demos

Color Skin

Header Style

Nav Mode

Layout

Wide
Boxed