Reîncep cluburile de limbi străine

Asociația Team For Youth vine cu un nou sezon de cursuri gratuite de limba engleză, spaniolă și franceză pentru copiii între 8 și 14 ani, orele fiind susținute de voluntari veniți din Austria, Spania, Maroc și Tunisia.

Cluburile încep din 7 octombrie 2013 și se vor desfășura pe o perioadă de 2 luni. Acestea vor avea loc între orele 17:00-19:00 în sala „Mircea Pop” a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”, după cum urmează: Luni – clubul de limbă franceză; Marți – clubul de limbă spaniolă; Joi – clubul de limbă engleză.