ESC in Malta: Investing in Volunteers

ERRC Malta investește semnificativ în furnizarea de oportunități de instruire și training și în oferirea de oportunități unice pentru voluntarii săi. De-a lungul anilor au construit o relație bună cu comunitatea de voluntariat la nivel local. Din aceste motive, ERRC Malta ar dori să continue extinderea posibilităților pe care le oferă pentru tineri internaționali care ar dori să facă voluntariat în cadrul organizației. Dacă ideea de a coopera cu salvamari, paza de coastă, școli de sport și proiecte interculturale te atrage, acest proiect este pentru tine!


Proiectul „Investing in Volunteers” va găzdui 14 voluntari între 2020 și 2021 de la 6 organizații europene diferite; 2 voluntari polonezi; 4 voluntari români; 2 voluntari spanioli; 4 voluntari germani și 2 voluntari austrieci. Durata proiectelor este fie de 6 fie de 12 luni, depinzând de disponibilitatea voluntarilor care aplică. De asemenea, datele de start ale proiectului sunt flexibile, datorită situației călătoriilor internaționale din și spre Malta în acest moment.

Programul de activități planificat pentru acest proiect abordează mai multe teme și aspecte ale organizației din Malta voluntarul selectat fiind expus la toate activitățile în care organizația este implicată, cum ar fi: primul ajutor, cursuri de limbi străine, administrative, planificarea și promovarea activităților de strângere de fonduri și asistarea salvamarilor pe plajele locale în lunile de vară.

Obiectivele acestui proiect de voluntariat sunt următoarele:

  • să ofere tinerilor o oportunitate unică de a experimenta o țară diferită și o cultură diferită,
  • sansa tinerilor să contribuie la activitatea zilnică a organizației,
  • oferirea de oportunități tinerilor spre a participa la evenimente de salvare, oportunități de formare în primul ajutor și evenimente de conștientizare a comportamentului adecvat pe plajele publice,
  • voluntarul va contribui la construirea dimensiunii internaționale a organizației și la consolidarea parteneriatelor pe care le are deja cu alte organizații pe plan local.

DETALII DESPRE PROIECT:

  • Numele proiectului: Investing in Volunteers
  • Perioada:  6 sau 12 luni (flexibil) cu începere cât de curând posibil, în funcție de situația la nivel european
  • Locație: Malta, Gozzo
  • Organizația coordonatoare: Emergency Response and Rescue Corps
    https://errcmalta.com/

PROFILUL VOLUNTARILOR PE CARE ÎI CĂUTĂM:

  • cetățeni români;
  • vârsta cuprinsă între 18-30 de ani;
  • persoane active, care iubesc natura și marea;
  • să fie confortabili cu ideea de a împărți o cameră cu alți voluntari;
  • persoane curate, disciplinate care respectă regulamentele interioare ale organizației;
  • cunoștințe minime spre medii de limba engleză;
  • fire sportivă, sociabilă și adaptabilă.

CUM APLICI?

Pentru înscriere, trimite un email în engleză cu subiectul ”ESC in Malta” la adresa remus@t4uth.ro. Acest email trebuie să conțină un CV și răspunsul la întrebarea ”Why do you think you are suited for this project?”, în engleză. A

Candidatul selectat va fi contactat telefonic pentru a confirma participarea la proiect. Va urma un interviu Skype/Zoom/Messanger cu coordonatorul de proiect și cu reprezentantul asociației de trimitere… și apoi pregătirile de plecare. Mult noroc!

DATA LIMITĂ DE APLICARE – 30 AUGUST 2020