Despre magie, haos și educație nonformală – SEV în Polonia

Mihai se află în plin stagiu de voluntariat în Polonia, în proiectul ”Tineri pentru acțiune”, un Serviciu European de Voluntariat coordonat de partenerii noștri de la asociația de tineret EFM. Stagiul durează 6 luni, iar Mihai se află acum la jumătatea lui. Primește mereu feedback pozitiv cu privire la activitatea sa în cadrul EFM, la deja faimoasele tabere ”Euroweek”, motiv pentru care l-am rugat să ne povestească despre experiența lui. Mai jos puteți afla câte ceva despre viața de voluntar privită din perspectiva lui personală.

[image style=”no-style” position=”below” src=”https://www.t4uth.ro/wp-content/uploads/2015/05/Mihai-Sopco-EVS-2.jpg”]

Mihai Florin Sopco, 24:

Eu cred că toate lucrurile se întâmplă cu un scop. Poate chiar se întâmplă, sau poate în spatele acestei credințe stă ascunsă nevoia mea de a da un sens tuturor lucrurilor. Oricum ar fi cazul, de aceasta dată am aplicat pentru un stagiu EVS în Polonia, pentru a scăpa de monotonia din zona mea de confort, de o viață care devenise prea familiară.

Polonia nu este o țară foarte interesantă sau exotică în comparație cu Romania.  Clima, tradițiile, mâncarea, transportul, situația economică, toate au ceva în comun cu țara mea, chiar și sistemul politic și educațional este mai mult sau mai puțin la fel. Aceleași frustrări și aceeași mentalitate în rândurile populației. Ce pot sa spun? Mă simt ca acasă!

Poate nu vă vine să credeți, dar am găsit ceva “magic” aici! Prin “magic” mă refer la ceva interesant și plăcut, dar de neînțeles în totalitate. În primul rând, faptul că ești voluntar venit din altă țară, în ochii polonezilor te face o persoană specială, interesantă, cu multe lucruri și cunoștințe de oferit, chiar dacă tu te consideri un om banal și lipsit de talente. Nou venit, o să primești o “atenție obositoare”: vei fi tratat ca o vedetă. Ei bine, eu sunt doar unul din cei noi veniți, dar imaginați-vă o clădire cu peste 30 de voluntari din toată lumea, diferite obiceiuri, tradiții, culturi, toți conviețuind în aceeași clădire! Ei bine, aici se “naște” magia.

[quote]Totul este interconectat: mediul social (limbi diverse, accente diverse), comunicarea, obiceiurile religioase, gusturile culinare, conversațiile în limba maternă pe Skype și bineînțeles organizarea la locul de muncă.[/quote]

Da! În tot acest ”haos” trebuie să lucrăm cu elevi de la școala primară la liceu din diferite orașe ale Poloniei.  Este o muncă serioasă, trebuie sa îi învățăm elemente din cultura noastră, să le arătăm cum să fie toleranți, să îi încurajăm să experimenteze ”vorbitul în public”, să îi facem să se simtă bine în timpul petrecut cu noi. În prima zi, tinerii sunt retrași, rușinoși și nu prea vorbăreți; scopul nostru este să îi facem să vorbească engleza. Comportamentul lor este bineînțeles diferit de la grup la grup: unii sunt prea gălăgioși sau prea energici, în timp ce alții sunt introvertiți, însă tot ce trebuie să facem e să le captăm atenția. Pare o sarcină imposibilă la prima vedere – profesorii îi lasă pe tineri în mâinile voluntarilor. Dar “magia haosului” își face efectul într-un mod neașteptat. Copii, adolescenții, elevii, studenții sunt fermecați de prezența voluntarilor. Chiar și profesorii cer detalii complexe voluntarilor despre viața și cultura lor. Voluntarii cu iscusință ”controlează” emoțiile tinerilor, trecându-i de la fericire, entuziasm și distracție, la seriozitate, atenție și respect. Dar punctul culminant al întâlnirilor (ce durează aproximativ 4 zile) este sfârșitul, când fiecare tabără se termină. Într-o avalanșă de emoții lumea începe să plângă regretând despărțirea de voluntari, cerând cu disperare atenția lor, prezența lor, agitându-se în jurul lor cu aparatele de fotografiat sau cu pixurile și caietele pentru autografe.

[image style=”no-style” position=”below” src=”https://www.t4uth.ro/wp-content/uploads/2015/05/Mihai-Sopco-EVS-3.jpg”]

Din nefericire, aceste despărțiri se întâmplă și în rândurile voluntarilor, oameni banali și timizi la început ajung să locuiască împreună, intră în haos, se schimbă din punct de vedere emoțional, se adaptează, ajung să numească acest loc “casă” din toata inima. Chiar si eu când călătoresc de-a lungul Poloniei simt dorul casei, dorul clădirii voluntarilor. Cel mai dureros și plin de emoție este atunci când un voluntar trebuie sa se întoarcă în țara lui natală, la sfârșitul stagiului de voluntariat. Prezentul nu pare important, dar ce lasă acești voluntari în urmă este foarte important.