EVS Stories: Clipe de neuitat – by Roxana A.

Saludos! Mă numesc Roxana Aghergheloae și sunt voluntară într-un proiect EVS în Leon, Spania, pentru 10 luni, în acest moment rămânându-mi doar 2 luni din această experiență minunată.

Să vă spun un picuț mai mult despre mine,  am 29 de ani (când am început proiectul aveam 28) sunt din Piatra Neamț, am terminat Facultatea de Drept și Facultatea de Psihologie în Iași, și doresc să mă specializez în psihologie integrativă.

Cum a început totul?…Cam așa… având în vedere că îmi plac copiii m-am întrebat dacă aș putea lucra cu ei, astfel m-am gândit că o experiență ca și voluntară făcând diferite activități cu aceștia ar fi ideală pentru a învăța mai multe, îmi va da noi idei și, de asemenea, am vazut-o ca pe o posibilitate de a o lua de la început într-un alt loc, mai exact o altă țară, mă va ajuta să mă dezvolt pe plan personal, și îmi va conferi o anumită independență… Nu m-am înșelat.

Nu știam cum va fi, dar eram sigură ca va fi o experiență din care voi învăța foarte multe lucruri. Nu plecasem niciodata din țară până atunci, nu știam ce mă așteaptă, cum va fi, cum vor fi cei doi colegi de apartament pe care urma să-i am, voluntari internaționali și ei, speram doar sa ne înțelegem și să conviețuim în condiții optime.

79 Roxana Testimonial Team for Youth Shared Learning I (2)

A fost mai mult decât credeam, chiar mai mult decât speram, a fost o experiență pe care nu o voi uita niciodată. Am cunoscut locuri noi și minunate, am întâlnit oameni frumoși și minunați, de la care am învățat multe, o nouă limbă, o nouă cultură, obiceiuri diferite, multă distracție și lecții de viață.

Îmi desfășor voluntariatul într-o asociație ce lucrează cu copii imigranți, iar eu și colegii mei facem sprijin școlar cu ei. Avem copii de la grădiniță până la liceu, iar fiecare voluntar lucrează cu anumite grupe.

Pentru mine întâlnirea cu acești copiii a fost ceva foarte nou, pentru că majoritatea sunt musulmani iar eu nu am avut niciodată contact cu această cultură până acum. Eram curioasă, eram nerăbdătoare să aflu cât mai multe despre modul lor de viață și obiceiuri, care își au farmecul lor aparte și pe care ei le respectă destul de mult.

În concret, noi îi ajutăm să-și facă temele, să studieze pentru examene, pe cei mai mici îi învățăm să numere și să citească, ne jucăm cu ei și dăm naștere unor amintiri extraordinare împreună.

Toți am prins drag de acești copii. Au să-mi lipsească enorm când totul se va termina, sunt niște micuți minunați care au nevoie de multă iubire și care, de asemenea, oferă multă iubire, care te îmbrățișează sincer și-ți zâmbesc din inimă.

Aici am văzut cât de greu este să te adaptezi ca copil și în concret ca familie într-o nouă cultură, cu obiceiuri foarte diferite. E greu să încerci să-ți păstrezi modul de viață într-un mediu total diferit de cel în care te-ai născut.

Iar ceea ce am învățat este că indiferent de cultură, indiferent de obiceiuri și restricții și de stereotipurile formate de-a lungul timpului, oamenii rămân aceeași în orice țară, oamenii sunt aceleași ființe minunate care au nevoie de iubire, de înțelegere și de acceptare, și care te simt atunci când îi judeci și-i privești cu îndoială. Am învățat că indiferent de granițele și obiceiurile care aparent ne separă, toți suntem la fel, că copiii iubesc și nu fac discriminare, și că aceasta vine o dată cu educația și cu trecerea timpului, că privirea unui copil, indiferent de unde vine, conține în ea întregul univers și cele mai adânci secrete ale fericirii.

Chiar dacă știam că e greu să fii un imigrant, uneori realitatea este mult mai utilă în a înțelege mai  profund ceea ce știi deja, pentru că indiferent de eforturile de integrare, pe care unele persoane le pot face, mereu vei rămâne un imigrant, și asta datorită faptului că o parte din sufletul tău rămâne, chiar  și fără să vrei, în locul din care ai plecat.

Mi-am dat seama că există oameni minunați care încearcă să ajute, care se implică în activități și își doresc o lume mai bună pentru ei și pentru generațiile viitoare, o lume fără discriminare și fără ură, lucru destul de greu, dar nu imposibil. Aceștia sunt oameniii cu care lucrez și sunt mândră de acest lucru.

Iar acum ca să termin cu atâta vorbă, că știți cum se zice ”vorba lungă sărăcia omului”, am să vă las să vă gândiți, după toate câte am spus, dacă vreți sau nu să fiți următorii voluntari EVS. Mai vreau să dau doar un mic sfat pentru cei care sunt la început de drum, care au terminat facultatea sau nu, și nu știu ce vor să facă: o experiență de genul te va ajuta să te decizi; i-ați un an sau câteva luni de pauză și îmbogățește-ți experiența de viață, sunt sigură că nu vei regreta!

79 Roxana Testimonial Team for Youth Shared Learning I (1)