Povești din voluntariat: Propriii pași – de Elena B.

Numele meu este Elena Borchina, sunt licențiata în psihologie si vin dintr-un oras mic din Romania. Lucrez cu copiii cu varsta cuprinsa intre sase si paisprezece ani, in cadrul scolii Montessori ,,Freiraumschule“, in Kritzendorf, Austria. Inca de la o varsta frageda, am fost profund interesata de dezvoltarea umana, prin urmare am ales domeniul psihologiei si m-am axat in mod deosebit pe studiul motivatiei intrinseci, al stadiilor de dezvoltare si al modelelor de invatare aplicata, intocmai pentru a avea o intelegere integrala asupra naturii umane.

Am terminat facultatea chiar inainte sa ma inscriu in acest proiect, iar impactul a fost semnificativ, fiindca am avut ocazia sa experimentez tranzitia de la teorie la practica.

In momentul in care am ajuns in Austria, mi-am setat intenția de a nu avea așteptări atunci cand m-am alăturat grupului, nu pentru că nu eram entuziasmata – dimpotrivă, ci pentru ca imi doream să avansez în propriii mei pași, neghidati de recompensă, ci motivata fiind de trairea în sine. Asa am ajuns sa am o experiența autentica prin care m-am simtit pe deplin împlinită cu propria contributie.

Sunt conștienta că fiecare interacțiune, conversație sau observație făcută într-un anumit moment poate fi foarte relevantă, servind ca piesă în modelul lumii celor mici, din punct de vedere cognitiv ori al schemelor mentale. Tocmai pentru că se afla la începutul călătoriei lor, pentru copii, aceste interacțiuni ar putea servi drept model de ascultare și reacție.

Modul meu personal de a beneficia de sistemul de învățământ aplicat este prin joc. Intenția mea, înainte de a începe o zi la Freiraumschule, este să am o rutină personală, care să-mi ofere cadrul pentru a mă elibera de gândurile și grijile mele zilnice și, în acest fel, ajung in mediul  special amenajat pentru acest comportament: autentic, spontan și creativ. Prin urmare, de multe ori mă găsesc complet identificata cu activitatea juvenila în care mă implic; iar timpul trece, parca, pe nesimtite.

Într-o zi normală, încerc să combin diferite activități, precum cursuri de yoga, cursuri de engleza sau simple jocuri de cărți și șah, ceea ce îmi oferă posibilitatea de a observa mai atent evoluția copiilor în interacțiunea cu grupul, de la o zi la alta.

Sunt recunoscătoare pentru timpul foarte prețios care imi este oferit, în primul rand, in preajma elevilor, dar mai ales, în cadrul comunității per ansamblu (format din parinti si pedagogi), un timp de calitate care, în fiecare zi, aduce noi fațete de dezvoltare a atasamentului celor mici, printr-o orientare sănătoasă si înrădăcinată.

Dincolo de experienta de tip profesional, ma regasesc profund recunoscatoare pentru impactul pe care abundenta si dinamismul orasului il are asupra mea in fiecare dimineata, cand ma indrept, cu pasi repezi, catre munca si ma simt, treptat, din ce in ce mai conectata cu viata.

Un alt aspect care inca se resimte intens in viata mea de zi cu zi este dat de modelul alternativ de invatare si comportament in contact cu mediul inconjurator, precum respectul deosebit manifestat de catre copii fata de natura, fata de resursele sale, fata de alimente, jucarii; in aceste conditii, li s-a cultivat o atitudine sustenabila si responsabila, indiferent de varsta sau mediul de provenienta.

Indiferent de directia pe care o vor lua pasii mei in viitor, pot spune ca aceasta experienta a presupus nu doar un schimb cultural, ci si o gura mare de aer de la responsabilitatile rigide ale adultului in devenire, de la o rutina stresanta si obositoare si deloc motivanta. Cu bucurie si nerabdare, am pasit, zi de zi, intr-o scoala in care am intampinat chipuri curioase si zambitoare, care ma chemau la joc si, cu inocenta, mi-am dat voie sa imi descopar abilitati pe care le credeam de mult apuse.